Gambatte Japan!

 Am evitat sa postez despre ceea ce s-a intamplat aici,in Japonia,vineri -11 martie 2011.
Dar mesajele ce le-am primit, m-au facut sa scriu cateva randuri...Am primit niste mesaje care m-au emotionat pana la lacrimi,mesaje pe Facebook,pe You Tube,aici pe blog...am primit mesaje de la oameni pe care nu ii cunosc si nu ma cunosc,oameni cu care nu am comunicat niciodata pana acum.Am simtit,mai mult ca niciodata,ca nu suntem singuri.
Va multumesc tuturor pentru cuvintele frumoase si mesajele de incurajare!

Spuneam ca nu vroiam sa scriu despre aceasta catastrofa.De ce?In primul rand pentru ca nu imi gasesc cuvintele pentru a descrie ceea ce simt,nu imi gasesc cuvintele sa spun ce am simtit cand am deschis televizorul si am vazut IN DIRECT valul nemilos care a luat viata atator oameni.
De atunci nu am mai deschis televizorul,nu am mai urmarit aceste lucruri pentru ca nu am putut.De aceea am ales sa pun pe blog o poza cu Japonia asa cum o vad eu,asa cum o simt eu.Mi-a fost de ajuns ca sotul meu sa imi dea cat mai putine detalii despre ceea ce se intampla...nu pot urmari ce se intampla acestor oameni minunati,acestor oameni care m-au acceptat printre ei asa cum sunt eu.
   M-au obosit enorm fetele de aici care ma sunau,ma contactau pe messenger si discutau numai despre asta,numai despre un alt cutremur,numai despre un alt tsunami,despre aceea centrala nenorocita...M-am gandit doar la cei care nu mai sunt,la familiile care au ramas in urma si care asteapta ca un miracol sa se intample si familia sa se reintrageasca.
Nu,nu am vazut acei copilasi nevinovati luati de apa,nu am vazut acei parinti care s-au simtit atat de neajutorati in momentele alea...nu am putut sa urmaresc asta .Nu am stat non-stop sa butonez internetul si sa ma minunez ce s-a mai intamplat....nu am putut.

Eu locuiesc in Hamamatsu;cred ca este la aproape 500 km de locul nenorocirii.Noi am avut doar 2 cutremure care ne-au ingrozit,desi au fost mult mai mici ca intensitate decat acolo,in Sendai.
Ma intreba cineva cum trec japonezii de aici,din imprejurimi,peste asta.Ei nu arata mereu ceea ce simt,nu se plang,accepta totul asa cum li se da.Asa este si sotul meu.

Si ca o paranteza;in anul 2000,atunci cand m-am casatorit cu Takeshi,piesa anului era TSUNAMI.O piesa pe care o ador cantata de Southern All Stars.In acesti 11 ani,a auzit-o ne n ori cantata la tv,la radio,la karaoke...Ma intreb...oare acum o mai pot asculta fara sa imi amintesc de 11 martie 2011?

Aniversarea a 10 ani de casatorie

Iar am lipsit ceva timp de pe blog;am tot amanat si uite ca a trecut aproape o luna.Repede trece timpul.Am facut un an de cand am devenit soferita cu acte in regula,cu ocazia asta am scapat si de semnul incepatorului,semn ce eram obligata sa il am pe masina.

Fara doar si poate cea mai importanta zi a fost 5 noiembrie 2010 cand am aniversat 10 ani de casatorie.Si era clar ca o asa zi nu putea trece fara sa fie sarbatorita.(e drept ca am sarbatorit-o pe 7 noiembrie,duminica)
Am dat o petrecere pe cinste;am inchiriat un barulet din centru,un barulet unde mergeam cu Takeshi in tinerete.Ha,ha,ha...Nu a fost o petrecere foarte mare,au fost 18 persoane dar am fost fericita ca am avut aproape persoanele dragi mie.Dupa petrecere am plecat la karaoke,unde am petrecut pana dupa 3 dimineata.A fost prima noapte in care am stat despartita de Naoki si Ryuji;i-am lasat la o cresa cu program non-stop si i-am adus acasa dimineata.
La final,multumesc tuturor persoanele care au fost cu noi duminica:Ami,Megumi,Jojo,Jorge,Laura,Diana,Gina,Rika,Hanna...cam atat ca oricum nu toti inteleg limba romana.

Superb

De departe cel mai important moment al serii Grammy(care a avut loc in aceasta dimineata,ora Japoniei) a fost tributul adus lui Michael Jackson de catre Celine Dion, Usher, Smokey Robinson, Carrie Underwood si Jennifer Hudson. Producatorii au difuzat, in premiera, si versiunea 3D a videoclipului realizat pentru acest hit, pe care artistul planuia s-o includa in concertele sale din iulie 2009 la Londra.

Dupa aceasta piesa,doi din cei trei copii ai lui Michael urca pe scena pentru a li se inmana un premiu Grammy pentru tatal lor.

This is it

Da,asa suna titlul ultimului film marca Michael Jackson.
Ieri am ajuns si eu ,in sfarsit,sa il vad pentru ca imi doream foarte mult.Tati stiind acest lucru,a ramas acasa cu baietii si eu am putut merge singura la cinema unde,fie vorba intre noi,nu mai ajunsesem de ceva vreme.
Si cum pirateria nu are cautare printre japonezi,nu m-am mirat foarte tare pentru ca sala de 300 si ceva de locuri era aproape plina.Deh,nu toata lumea fura filme de pe net.Asta e un alt lucru pe care il apreciez foarte mult la japonezi.
Una peste alta,acest film a meritat toti banii(adica 1800 yeni cat costa un bilet).
Am inteles ca nu va rula decat 2 saptamani in cinematografe,asa ca ...grabiti-va.

De ce nu sunt romanii ca japonezii

O emisiune interesanta,pentru cei care vor sa stie mai multe despre Japonia.Este vorba despre "Ne vedem la TVR",emisiune difuzata in 3 octombrie 2009.
Daca vreti sa o urmariti,intrati aici

(emisiunea este impartita in doua parti)
Vizionare placuta!

Poveste

Cele mai multe femei devin mame accidental, altele vor, putine datorita presiunii sociale si cateva din obisnuinta.
Anul acesta aproape 100 000 de femei vor deveni mame ale unor copii prematuri.
V-ati pus vreodata intrebarea cum sunt alese mamele copiilor prematuri?
Eu L-am vizualizat cumva pe Dumnezeu privind in jos spre Pamant si alegandu-si instrumentele de procreatie cu multa grija si prudenta. El se uita si isi instruieste ingerii care noteaza intr-un registru urias.
"Armstrong, Beth, baiat. Sfant protector. Da-i-l pe Gerard. El e obisnuit cu blasfemia."
"Forrest, Marjorie, fiica. Sfant protector, Cecilia."
"Rutledge, Carrie, gemeni. Sfant protector, Matei."
La sfarsit El da un nume unui inger si zambeste, "Da acesteia un copil prematur."
Ingerul e curios. "De ce tocmai aceasta, Dumnezeule? E atat de fericita."
"Intocmai", zambeste Dumnezeu, "As putea da un copil prematur unei mame care nu stie sa rada ? Ar fi crud."
"Dar are ea rabdare ?" intreba ingerul.
"Nu o vreau cu prea multa rabdare caci astfel s-ar ineca intr-un ocean de auto-compatimire si disperare. Odata cu prelucrarea socului si a resentimentului, ea se va descurca."
"Am privit-o azi. Ea are acea constiinta de sine si independenta, atat de rare si de necesare la o mama. Stii, copilul pe care-l voi da ei are propria sa lume. Ea va trebui sa se transpuna in viata lui si aceasta nu-i va fi usor."
"Dar, Dumnezeule, cred ca ea nici nu crede in Tine." Dumnezeu zambeste, "Nu conteaza, pot sa repar asta. Aceasta este perfecta – are destul egoism."
Ingerul comenteaza - "Egoism? E cumva o virtute?"
Dumnezeu da din cap. "Daca nu se poate separa din cand in cand de copil, nu va supravietui niciodata. Da, iata o femeie pe care o voi binecuvanta cu un copil mai putin perfect. Inca nu-si da seama, dar va fi invidiata.
Pentru ea nu va fi firesc niciodata un "cuvant rostit". Ea va considera "un pas" ca fiind firesc. Cand copilul ei va spune "Mama" pentru prima data, ea va trai un miracol, si va sti aceasta!"
"Ii voi permite sa vada clar lucrurile pe care le vad... ignoranta, cruzime, prejudecata.... si-i voi permite sa se ridice peste acestea. Nu va fi niciodata singura. Eu voi fi langa ea in fiecare minut din fiecare zi din viata ei, deoarece ea Imi face lucrarea ca si cum ar fi aici la sanul Meu".
"Si cum ramane cu Sfantul protector?" intreba ingerul, cu condeiul ridicat in aer.
Dumnezeu zambeste, "Oglinda va fi de ajuns."


Aceasta poveste o am de la una din mamicile de prematuri de pe forumul "Despre copii".Mi-a placut foarte mult si am postat-o aici.Iti multumesc,Ayla.

Make a Smilebox scrapbook

A mai plecat o stea...

Nu stiu cum ar trebui sa incep...nu stiu ce ar trebui sa scriu.Imi vin atatea lucruri in minte...
Michael nu mai este.Nu imi place sa spun ca "a murit";pentru ca o legenda nu moare niciodata.Sunt sigura ca el va trai,mai mult sau mai putin,in fiecare dintre noi.
Cea mai mare stea a muzicii pop nu mai este,dar inca straluceste prin muzica lui.
Du-te cu bine,Michael!

Povestea nostra in fotografii

Make a Smilebox slideshow

Amintiri...(2)

Citeam undeva ca "esentele tari se tin in sticlute mici".Inclin sa cred acelasi lucru despre baieteii mei.Pentru ca erau atat de micuti si slabuti la nastere...

Eu am stat internata doar o saptamana,apoi i-am lasat singuri acolo, dar mergeam zilnic la ei sa le duc laptele de san ce il storceam singura,acasa,din 3 in 3 ore.

A fost greu...foarte greu sa ii vezi acolo in incubator,avand manutele si piciorusele pline de tot felul de firulete.Dar nu vreau sa va intristez.

Am avut norocul sa intalnim la acest spital niste doctori extraordinari cu un suflet minunat.Si acum,cand mergem la control se bucura ca ii vede pe gemeni mari si sanatosi.

Naoki a fost mai bolnavior decat Ryuji;in spital a facut cateva crize de apnee(apnee este oprirea temporara a respiratiei).Apoi,la 2 saptamani de la nastere a facut o infectie puternica;o infectie ca si surioara lui.I-au oprit lapticul si ii administrau doar medicamente.Parca simteam ca timpul s-a dat inapoi;erau aceeasi medici ca acum 2 ani,aceeasi sala,acelasi spital,aceeasi infectie tot la 2 saptamani de la nastere.Tin minte ca nu puteam dormi,stateam si ne rugam la Dumnezeu sa nu fim sunati de la spital si sa ni se spuna ca au aparut alte complicatii.

Dar Naoki a reusit sa treaca si peste asta...doar e "mini-samurai",nu?

La 4 luni de la nastere ni i-au dat acasa;eram atat de emotionata,fericita.In sfarsit,venise momentul ce il asteptasem atata timp.Era 3 noiembrie 2007.

Bucuria externarii lor,a culminat cu cea mai mare dezamagire ce am avut-o in viata mea,o dezamagire venita din partea unor persoane foarte dragi mie,pana atunci.O dezamagire care m-a adus in pragul unei depresii nervoase.Eram singura,simteam ca nu am pe nimeni,ca nimanui nu ii pasa de noi.

Eram singura,ma temeam pentru gemeni,ma temeam ca nu voi fi o mama buna;dar stiam ca nu ne au decat pe noi,pe mine si pe tati si ca trebuie sa fim tari pentru ei.Vreo 3 luni nu am avut voie sa ii scot din casa pentru ca era periculos daca luau virusul RS,fiind iarna.E un virus care poate fi fatal prematurilor;pana in luna aprilie au facut lunar un vaccin pentru a ii proteja de el.Treceau si 5-6 saptamani fara sa ies macar pana in fata blocului,cand bebeii dormeau ieseam putin in balcon.

Naoki a mai suferit de atunci 2 operatii de hernie ombilicala si inghinala.

Ryuji trebuia si el operat pentru ca era mereu constipat;ii faceam clisma de 2 ori pe zi.Doctorii banuiau ca sufera de sindromul colonului iritabil,dar nu a fost asa.



Dar acum,cand imi amintesc toate astea...parca au fost de mult,de foarte mult timp.

Cand ii vad cat de veseli sunt,cat de puternici ...parca aceste lucruri nu s-au intamplat.

Ii multumesc,in primul rand,bunului Dumnezeu ca sunt sanatosi.Apoi ii multumesc sotului meu,care e un om minunat si mi-a aratat,atunci cand am avut nevoie de el,ca ma iubeste foarte mult si ca ma pot bizui oricand pe el.E un om care mi-a aratat ca nu sunt singura,un om care mi-a daruit cel mai frumos cadou ce l-as fi putut primi:acesti ingerasi minunati.

Amintiri...(1)

Ziua de 8 februarie are o insemnatate speciala pentru mine.Nu numai pentru ca este ziua de nastere a Cristinei,sora mea mai mica,ci si pentru faptul ca atunci am aflat ca sunt insarcinata.Era 8 februarie 2007.
M-am bucurat nespus de mult desi,undeva in sufletul meu,simteam ca nu sunt inca pregatita psihic.Pe 24 septembrie 2005,fiind insarcinata in 23 saptamani mi s-au rupt ligamentele si am nascut prematur o fetita,Ayumi.Necantarind decat 460 grame,la 16 zile de la nastere inima ei s-a oprit...A fost pentru prima si ultima oara cand mi-au dat-o in brate.Doctorii mi-au spus ca nu mai o pot salva si ar fi bine sa isi simta mamica aproape macar pentru cateva secunde.In momentul in care am luat-o in brate,respira inca...era atat de frumoasa.Nu pot descrie ce am simtit atunci,dar e clar ca ceva s-a rupt in sufletul meu pentru totdeauna.Si,orice s-ar intampla,ea este si va ramane fetita mea draga.
Am fost atentionata atunci de doctor ca,este posibil,ca si la urmatoarea sarcina sa fie o nastere prematura.Si iata ca,asa s-a intamplat.
Sarcina a decurs foarte bine;fara greturi,varsaturi si altele.Din saptamana 18-19,aveam cateodata contractii dureroase,nu foarte dese.Mi s-a dat un tratament puternic si mi s-a recomandat repaus la pat.
Am sarit peste socul ce l-am avut la aflarea vestii ca sarcina este gemelara;asta pentru ca nici eu si nici sotul meu nu am avut gemeni in familie.Eh...pe atunci inca nu stiam deosebirea dintre gemeni vitelini si bivitelini(gemenii adevarati sau gemenii falsi).
La 25 saptamani eram foarte emotionata pentru ca aveam programata ecografia morfologica cand,mi se promisese,ca imi vor spune si sexul bebeilor.Totul a decurs bine,doamna de la ecograf m-a asigurat ca sunt amandoi sanatosi si ca,unul dintre ei este sigur baiat.La celalalt nu s-a putut vedea ca nu prea avea stare bebele,era tot intr-un dans.(sigur era Ryuji!)Hi,hi.
Eram fericita ca ii voi da aceasta veste tatalui meu care isi dorea foarte mult un nepotel.Deh...avea deja 5 fete!
Am iesit bucuroasa cu pozele de la ecograf si am intrat in cabinetul doctorului.Dupa control mi-a spus ca va trebui sa fiu internata de urgenta pentru ca am colul deschis.In mai putin de 2 ore eram deja in perfuzii.
Au trecut 2 saptamani jumatate in care eram in fiecare zi consultata si monitorizata.
Eu tot ma razboiam cu doctorul sa imi dea drumul acasa,ca mi se inchise colul si nu mai aveam contractii.In plus,peste cateva zile venea in Japonia si sora mea Elena sa ma ajute.
Bine a facut Matsushita-Sensei ca nu mi-a dat drumul acasa pentru ca in dimineata zilei de 7 iulie(este ziua de nastere a tatalui meu),la ora 5 AM mi s-a rupt apa in timp ce dormeam.
Am fost dusa in cabinetul docorului care m-a asigurat ca bebelusii sunt bine si ca,desi este mult prea devreme,va trebui sa facem cezariana.Sarcina avea 27 saptamani si 3 zile.Eram atat de speriata,simteam ca se intoarce timpul.In momentele alea as fi dat orice ca baieteii mei sa mai stea macar cateva zile in burtica.Operatia a decurs bine,am fost treaza pe parcursul celor 58 de minute cat a durat.
Primul a fost scos Naoki pentru ca el rupsese apa.S-a nascut la ora 10.01;avea 954 grame si 34 centimetri.
A urmat Ryuji,la ora 10.03 avand 1004 grame si 35 centimetri.
Va invidiez pe voi,mamicile care ati trait acel sentiment minunat de ati strange puiutul la piept dupa nastere.Eu nu am avut parte de acest moment;micutii au fost luasi si dusi repede la control.Au fost adusi apoi,la o jumatate de ora in incubator;nu am reusit sa ii vad foarte bine si nu le-am auzit plansetul.Eram atat de micuti si de slabuti...si,Doamne,atat de neajutorati.
Ma gandeam atunci ca cifra 7 poate le va purta noroc.Nascuti la 27 saptamani,pe 7.07.2007,eu aveam 27 de ani si 7 ani de casatorie...
Dar nu stiam ca greul de-abia atunci incepe.

10 intrebari stupide despre gemeni

Gemenii sunt adesea o curiozitate pentru marea majoritate a oamenilor. Acestia ii opresc pe parinti pe strada si le pun tot felul de intrebari: despre asemanare, imbracaminte, obiceiuri. Site-ul about.com a alcatuit o lista cu cele mai stupide intrebari puse vreodata.

1. „Sunt gemeni?”. Aceasta este una dintre primele intrebari pe care le pune cineva cand vede ca doi copii ca seamana ca doua picaturi de apa. Desi este inofensiva, poate deveni uneori enervanta. Si asta pentru ca raspunsul este atat de evident sau pentru ca o data ce raspundeti, urmeaza o alta intrebare la fel de stupida.

2. Sunt identici? . Din oaresce motive, oamenii vor sa clasifice gemenii in identici sau nu. Majoritatea stiu ca sunt doua tipuri de gemeni, dar, de fapt, habar n-au ce inseamna asta.

3. Care e mai mare? . Ordinea in care s-au nascut nu este relevanta. Este de vorba de cateva minute, nu cine stie cat timp ca sa se intample ceva important, incat sa le afecteze personalitatile.

4. Care dintre ei este cel cuminte? . Nu exista copil care sa fie doar foarte cuminte sau foarte rau. Desigur, sunt momente cand unul este un ingeras si celalalt nu, dar asteptati cinci minute si rolurile se vor inversa.

5. Ati mai avut gemeni in familie? . Este dificil sa explici ce determina sarcina multipla si de ce este sau nu ereditara. De obicei, cand oamenii pun o asemenea intrebare, le pasa prea putin de raspunsul primit, ei vor sa impartaseasca propriile povesti.

6. Cum se face ca numele lor nu se potrivesc? . Rar sunt parintii de gemeni care aleg nume care sa sune „de gemeni”. Asa ca cei care intreaba sunt dezamagiti ca numele nu rimeaza sau nu incep cu aceeasi litara.

7. Cum ii deosebiti? . Daca sunt identici - si chiar daca nu sunt - aceasta este o intrebare destul de frecventa, generata uneori de politete, iar alte ori de curiozitate. Unii vor sa stie cum sa-i identifice si distinga pe copiii care seamana izbitor unul cu altul.

8. Ati nascut “natural”? . Este o intrebare extrem de personala, pe care nu ar trebui s-o puna orice strain. Ea poate fi interpretata: oamenii vor sa stie cum au fost conceputi micutii (de ex. prin fertilizare artificiala) sau cum a fost nasterea (vaginala vs. cezariana).

In ambele cazuri, nu-i treaba nimanui si nu este politicos sa intrebi daca nu esti ruda sau prieten apropiat.

9. Comunica printr-un limbaj numai de ei stiut? . Ca orice indivizi care au o relatie extrem de apropiata, gemenii pot dezvolta paternuri de comunicare numai de ei stiute. Motivul pentru care aceasta intrebare nu-si are locul este acela ca oamenii ii intreaba pe parinti despre copii care sunt destul de mici ca sa dezvolte vreun limbaj propriu.

10. Ii imbracati intotdeauna la fel? . Sa imbraci la fel gemenii este o problema delicata. Unora le place, altora, nu. Unii parinti o fac, altii nu. Dar, din anumite motive, oamenii inclina sa creada ca gemenii nu sunt gemeni daca nu sunt imbracati la fel. Vorba ceea: „Haina nu-l face pe om”. Ei bine, nici pe gemeni.